Servicii & Prețuri


Fotografie Premium pentru evenimentul tău


După peste 800 de evenimente fotografiate și mai mult de 2 milioane de cadre realizate, am dezvoltat o intuiție aparte și capacitatea de a fi prezent în locul potrivit, la momentul potrivit, pentru a surprinde acele clipe care contează cu adevărat.



Ce mă face diferit?

Nu cred că este suficient să surprinzi pur și simplu oamenii așa cum se află în fața camerei. Rolul meu este să observ, să înțeleg și să folosesc experiența acumulată pentru a pune fiecare persoană în valoare.


Atunci când realizez fotografii în care oamenii știu că sunt fotografiați, îi pot ghida discret, ajustând postura și poziționarea corpului, alegând unghiul și lumina potrivite, pentru a transforma o fotografie obișnuită într-o imagine în care persoana se recunoaște, dar se vede în cea mai bună variantă a sa.



 

Nunți



Cariera mea m-a purtat peste mări și țări. Din 2013 și până în prezent, am avut privilegiul de a fotografia nunți la nivel internațional, în țări precum Emiratele Arabe Unite, Malta, Polonia, Germania, Austria și Italia, fiecare eveniment aducând cu sine o poveste diferită și o experiență unică. 

 

Wedding Essentials

 

Digital photography. Beautifully captured. Simply delivered.


Include fotografia digitală și galeria online.


Vor fi livrate minim 1000 fotografii editate.

 

€ 1600

 

 

Wedding Signature

 



Tot ce este inclus în Wedding Essentials, plus:

  • Album premium pentru miri
  • Album pentru nași


Vor fi livrate minim 1000 fotografii editate.

 

€ 1950

 

 

Wedding & Dubai Experience

 

Tot ce este inclus în Wedding Signature, plus:

  • After-wedding photoshoot în Dubai

3–6 locații într-o zi

Transport local

Itinerariu personalizat

Planificare logistică

Ghidare pentru cele mai bune locații și momente ale zilei


Vor fi livrate minim 1200 fotografii editate.


 

€ 2600

 

Botezuri



Filozofia mea este simplă: să fiu prezent și implicat, trup și suflet, în fiecare proiect. Îmi place să descopăr poveștile familiilor cu care urmează să lucrez, să le cunosc personalitatea, emoțiile și legătura care îi unește, pentru ca apoi să pot transpune cele mai intense trăiri ale lor în imagini autentice, pline de viață.

 

ESENȚIAL

 

Momentele cele mai importante, surprinse cu naturalețe.


Pentru familiile care își doresc fotografierea momentelor importante ale botezului, fără acoperirea petrecerii.


Include:


✓ Fotografierea ceremoniei religioase

✓ Mini-ședință foto cu copilul și părinții

✓ Fotografii atent selecționate și editate profesional

✓ Galerie online privată



Vor fi livrate minim 250 fotografii editate

 

€ 500

 

 

POVESTE

 

O poveste completă a unei zile speciale.


Include toate serviciile din pachetul Esențial, plus:



✓ Momentele tradiționale ale pregătirii copilului pentru botez

✓ Mini-ședință foto acasă, cu familia

✓ Fotografierea ceremoniei religioase

✓ Fotografierea petrecerii

✓ Momente spontane, emoții și interacțiuni cu familia și invitații

✓ Fotografii atent selecționate și editate profesional

✓ Galerie online privată


Vor fi livrate minim 600 fotografii editate



 

€ 1100

 

 

MOȘTENIRE

 

Amintiri create pentru a fi păstrate peste generații.


Include toate serviciile din pachetul Poveste, precum și o colecție premium de produse printate.


În plus față de pachetul Poveste, Moștenire include:


✓ Album premium personalizat pentru părinți


✓ Album în format mai mic pentru nași


✓ Design personalizat al albumelor, realizat special pentru a spune povestea zilei


✓ Pregătirea și selecția atentă a imaginilor pentru produsele printate



Vor fi livrate minim 600 fotografii editate

 

€ 1500

 

 

Mai mult decât un fotograf

Sunt Cristian Matei și cred că rolul unui fotograf de eveniment NU începe în momentul în care ajunge la locație și nici nu se termină atunci când pleacă acasă.


Experiența acumulată de-a lungul a sute de evenimente m-a învățat că o zi reușită are nevoie nu doar de fotografii frumoase, ci și de o organizare bună, un program realist și oameni care știu să îndrume atunci când este nevoie.


Din momentul în care alegem să lucrăm împreună, sunt alături de voi pe tot parcursul procesului. Vă pot ajuta să construiți programul evenimentului, să estimăm timpul necesar pentru momentele importante și să organizăm ziua astfel încât să existe suficient timp pentru fotografii, fără ca voi să simțiți că întreaga zi se transformă într-o ședință foto.


După sute de evenimente, știu unde apar de obicei întârzierile, ce momente necesită mai mult timp și cum poate fi construit un program care să permită evenimentului să se desfășoare natural și relaxat.


Nu sunt aici doar pentru a documenta evenimentul vostru. Sunt aici pentru a vă ajuta să vă bucurați de el.

întrebări frecvente

Oferiți și servicii video?

Pentru evenimentele care au loc în România, colaborez cu videografi de încredere, ale căror servicii și standarde de calitate se aliniază cu cele pe care le ofer și eu.

Dacă vă doriți și servicii video pentru evenimentul dumneavoastră, pot verifica disponibilitatea colaboratorilor mei și vă pot recomanda varianta pe care o consider cea mai potrivită pentru ziua voastră.

În cât timp vom primi fotografiile?

Termenul de livrare al fotografiilor variază în funcție de perioada în care are loc evenimentul și de volumul de proiecte aflate în desfășurare în acel moment.

În general, fotografiile sunt livrate într-un interval cuprins între o săptămână și maximum două luni de la data evenimentului.

În anumite situații, pot realiza și un Same Day Edit, prin care selectez, editez și livrez câteva dintre cele mai frumoase fotografii chiar în timpul desfășurării evenimentului.

Transportul este inclus în prețul pachetului?

Costurile de transport nu sunt incluse în prețul standard al pachetelor și se calculează în funcție de locația în care va avea loc evenimentul.

Costul transportului va fi stabilit și comunicat în prealabil, în funcție de distanță și de particularitățile deplasării, urmând să fie adăugat separat la prețul final al serviciilor.

Fotografiile sunt editate?

Da. Fiecare fotografie livrată trece printr-un proces atent de editare profesională.

Sunt ajustați toți parametrii importanți care țin de lumină, expunere, culoare, contrast, tonuri și încadrare, astfel încât fiecare imagine să aibă un aspect echilibrat și să reflecte cât mai bine atmosfera și emoția momentului.

În funcție de necesitățile fiecărei imagini, anumite fotografii beneficiază și de retușare suplimentară. Aceasta poate include corectarea unor imperfecțiuni temporare ale pielii sau eliminarea unor elemente nedorite din cadru și fundal.

Livrați toate fotografiile?

Selecția fotografiilor este realizată astfel încât să păstrez și să livrez toate momentele importante ale evenimentului. Nu elimin fotografii care spun povestea zilei, însă nu livrez cadrele duplicate sau imaginile foarte asemănătoare între ele.

De exemplu, pentru o fotografie de grup pot realiza mai multe cadre consecutive pentru a mă asigura că toată lumea este surprinsă în cea mai bună ipostază. Din această serie voi selecta fotografia în care expresiile sunt cele mai bune, ochii sunt deschiși, iar imaginea corespunde standardelor mele de calitate.

Procesul de selecție urmărește, așadar, să ofere o colecție cât mai completă a evenimentului, fără să încărcați galeria cu sute de fotografii aproape identice. Veți primi toate imaginile relevante și toate momentele importante, atent selecționate și editate profesional.

Cum se face rezervarea?

Pentru rezervarea datei evenimentului se achită un avans, destinat exclusiv confirmării și blocării datei în calendar.

Pentru fiecare eveniment în parte este încheiat un contract, în care sunt stabilite în mod clar serviciile oferite, programul evenimentului, condițiile de plată și toate celelalte detalii importante ale colaborării.

După semnarea contractului și achitarea avansului, data evenimentului este considerată rezervată.

Cu cât timp înainte se recomandă să facem rezervarea?

Pentru datele populare, în special cele din weekend și din perioada sezonului de evenimente, recomand rezervarea din timp, pentru a avea șanse cât mai mari să găsim disponibilitate.

Pentru evenimentele care urmează să aibă loc într-un viitor foarte îndepărtat, nu accept rezervări cu mai mult de doi ani înainte de data evenimentului.

Cel mai simplu este să îmi transmiteți data dorită, iar eu voi verifica disponibilitatea și vă voi comunica toate detaliile necesare pentru rezervare.

Există perioade în care sunt disponibile oferte speciale?

În special pentru evenimentele programate în lunile de vară, precum iunie, iulie și august, pot oferi, în funcție de disponibilitate, condiții avantajoase sau oferte speciale.

Dacă evenimentul vostru are loc în această perioadă, vă invit să îmi transmiteți data, iar eu vă voi comunica disponibilitatea și oferta aplicabilă.

Momente prețioase, păstrate pentru totdeauna.

 

AMINTIRILE TALE MERITĂ SĂ ARATE SPECTACULOS!